Conştient sau inconştient, unii oameni sunt mândri de fermitatea, de hotărârea lor, de modul deschis în care îşi urmăresc scopul.
Ei se îndreaptă direct către ceea ce doresc, către înfăptuirea unui act de virtute, - câteodată a unei crime - cu o deosebită convingere a fermităţii lor. Merg pe drumul vieţii, drum îngust îngrădit de gusturile, de prejudecăţile, de dispreţul sau entuziasmul lor, în general onest, invariabil stupid, şi sunt mândri că nu se abat niciodată de la acest drum. Dacă se opresc, o fac doar pentru a privi dincolo de îngrădirile care le fac viaţa sigură, ca să privească văile înceţoşate, piscurile îndepărtate, coastele stâncoase şi mlaştinile, pădurile întunecate şi câmpiile estompate, unde alte fiinţe omeneşti îşi duc cu greu zilele, poticnindu-se de osemintele celor drepţi, de rămăşiţele pământeşti ale predecesorilor lor, care au murit singuri, aici, în întuneric sau sub razele strălucitoare ale soarelui, întotdeauna la jumătate de drum. Omul care ştie ce vrea nu înţelege asta şi îşi continuă calea plin de dispreţ. El niciodată nu se rătăceşte din drumul său. Ştie unde merge şi ce doreşte. Continuând să călătorească pe drumul vieţii, el bate o cale foarte lungă şi îngustă şi, zdrobit, murdar şi epuizat, îşi atinge în cele dim urmă ţinta; îşi înhaţă răsplata perseverenţei sale, a virtuţii sale, a optimismului său sănătos: o piatră funerară cu un epitaf neadevărat, pe un mormânt trist şi dat uitării.
Eu, însă, sunt dintre cei care mor la jumătate de drum...
6 comentarii:
Dacă ai picat la jumătate de drum, atunci vei avea parte de o jumătate de piatră de mormânt şi de jumătate de epitaf. La fel de neadevărat ca şi al celorlalţi pentru că nici nu mai contează ce scrie pe lespedea aceea. La epitaf te gândeşti din viaţă, pentru că e un mod de a-ţi defini viaţa, cât timp mai este viaţă în trupul şi mintea ta.
Faptul de a te opri la jumătate nu-i nicidecum un merit şi nicio pedeapsă. Asta este. Am întâlnit un vers dintr-un poet: „Toate ar fi putut orice altceva dar fi avut exact acelaşi înţeles”. Destinul ţi-l realizezi, indiferent de ceea ce faci şi de cât faci.
Iar atunci când mergi pe „drumul vieţii” nu văd rostul de a te compara cu alţii, companioni vremelnici de drum sau nu. Drumul tău e al tău, răspunzi de el de la bun început şi până la final. Ai obosit, eşti extenuat, nu ceilalţi sunt vinovaţi ci doar tu însuţi pentru că te-ai aşezat şi nu mai vrei să te ridici. Faptul de a fi obosit nu dă măreţia destinului tău ci doar mărimea oboselii tale.
1. Ceea ce-ti e destinat oricum vei realiza... depinde insa in ce viata. Poti renunta linistit la ceea ce iti e menit, la drumul tau, la a trai, chiar daca mai aveai multe de implinit. Si asta poate fi numita infrangere, desi eu nu cred in infrangere. E doar renuntare. Anume, esec.
2. Destinul nu e obligatoriu sa ti-l implinesti. Iti este dat impreuna cu un anumit caracter si depinde de acesta. Mai exact, destinul nu face nimic altceva decat sa execute ordinele date de caraterul nostru.
3. N-am vrut sa desconsider nicio categorie. Categoria in care m-am inclus are, poate, o alura mai romantica, dar e categoria de oameni "obositi" sau incapabili de a-si urma drumul.
4. N-am avut nici cea mai mica intentie de a da maretie felului meu de a fi, prin cuvintele mele. dimpotriva!
Si nici n-am intentionat sa ma compar.
5. De fapt, am vrut sa arat ca indiferent cum iti traiesti viata, tot acolo ajungi. Mort... si singur! Asa cum esti si in viata. Tot ce e cu adevarat important, si marile bucurii, si marile tristeti, le traiesti singur. Diferenta e ca esti viu (desi unii sunt deja morti pe dinauntru).
"Toate ar fi putut fi orice altceva, dar ar fi avut exact acelasi inteles"
Tocmai de aceea nu regret nimic!
Sa inteleg insa ca mie mi-a fost destinat ca, orice as face, sa mor la jumatate de drum?!
Sau poate ca incheierea vietii la mijlocul drumului, are acelasi inteles ca incheiere odata cu sfarsitul drumului - diferenta facand-o felul cum l-ai strabatut? Poate ca destinul unor oameni nu este drumul insusi!
Si... despre ce drum vorbim?!
2. Un destin neîmplinit este tot un destin. Aşa, neîmplinit. Iar caracterul nu-i tocmai un dat imuabil, ceva care ne serveşte drept scuză atunci când ridicăm din umeri şi spunem: „ce să fac, aşa sunt eu!”. De multe ori împlinirea vine tocmai în pofida nostră. Când „ne călcăm pe inimă”, când facem sacrificii, când ieşim din noi înşine.
Da, aşa înţeleg şi eu cuvântul acela. Orice viaţă am fi dus, orcare ar fi fost condiţiile exterioare în care ne-am fi aflat, oricare ar fi fost alegerile pe care le-am fi făcut, ar fi fost vorba tot de viaţa noastră. Şi nu am fi fost nici mai fericiţi şi nici mai nefericiţi decât acum. Am fi fost doar noi înşine.
Nu ai să mori la jumătate de drum. Tocmai pentru că te revoltă ideea aceasta.
"jumatate de drum" cine stabileste care e capatul drumului ca sa stim ca suntem la jumatatea lui? cine stabileste cand sa ne oprim? eu cred ca locul in care te-ai oprit din alergat, acela e capatul drumului tau.
un scop inseamna a te indrepta catre ceva, a avea o directie. Scopul exista cu o motivatie si o nevoie. Cu nevoile primare e simplu, ti-e sete, bei apa. Ce ne facem insa, cu nevoile un pic mai pe la capatul scarii evolutiei? sa zicem...nevoia de libertate, sau nevoia de prietenie?
nevoia alimenteaza "lupta" pentru ati atinge scopul. Cui ii e sete nu se va opri la jumatate de drum.
Cine are un scop, depunde eforturi in acest sens.
se intampla sa nu vezi nevoile, sa nu vezi scopul lucrurilor, oamenilor din jurul tau.
alteori, se intampla sa nu identifici corect o nevoie..asta imi aduce aminte de un vers "when you get what you want, but not what you need".
(e ciudat readerul azi, si imi e greu sa urmaresc ce am scris mai sus, am uitat scopul comentariului:)) )
"cine stabileste cand sa ne oprim? eu cred ca locul in care te-ai oprit din alergat, acela e capatul drumului tau."
Dar daca eu vroiam sa continui, dar o boala incurabila, ori un accident, ma "opresc" din drum, deschizandu-mi poarta mortii?
Am rugamintea de a reciti textul pe care-l comentam. Eu nu-mi amintesc sa fi scris pe undeva de "opritul" la jumatate de drum. Am vorbit despre moarte in timp ce inca te indrepti catre "ceva"; de moarte in timp ce te afli pe un drum, spre orice s-ar afla la capatul lui. N-am vorbit despre infrangere, decat doar daca moartea e considerata infrangere.
Am zis ca eu sunt dintre cei care "mor singuri, aici, în întuneric sau sub razele strălucitoare ale soarelui, întotdeauna la jumătate de drum", nu care se opresc, pentru ca asa vor ei sau pentru ca nu mai pot.
Inainte de a ne abate definitiv de la subiect, va rog sa recititi aceasta bucata: "Dacă se opresc, o fac doar pentru a privi dincolo de îngrădirile care le fac viaţa sigură, ca să privească văile înceţoşate, piscurile îndepărtate, coastele stâncoase şi mlaştinile, pădurile întunecate şi câmpiile estompate, unde alte fiinţe omeneşti îşi duc cu greu zilele, poticnindu-se de osemintele celor drepţi, de rămăşiţele pământeşti ale predecesorilor lor, care au murit singuri, aici, în întuneric sau sub razele strălucitoare ale soarelui, întotdeauna la jumătate de drum. Omul care ştie ce vrea nu înţelege asta şi îşi continuă calea plin de dispreţ."
Corelati-o cu ultima propozitie din text si veti intelege, sper, ca nu m-ati inteles. :)
Nu-mi place sa dau explicatii suplimentare despre cuvintele mele, pentru ca prin asta "marturisesc" ca n-am fost explicit.
Dar mai e ceva: daca nu poti intelege un mesaj, inseamna ca acesta nu ti se adreseaza.
Am primit comentarii frumoase, dar, in afara de aceasta fraza "Dacă ai picat la jumătate de drum, atunci vei avea parte de o jumătate de piatră de mormânt şi de jumătate de epitaf", restul, desi sunt interesante, nu prea au nicio legatura cu ce am zis eu.
Iar fraza aceasta "Nu ai să mori la jumătate de drum. Tocmai pentru că te revoltă ideea aceasta", e doar pe jumatate adevarata! - pentru ca deja am acceptat ideea asta si nu ma mai revolta. Stiu ca n-o sa mor cand voi dori eu si mai stiu ca si in ultimul ceas voi avea o mie de motive pentru care sa traiesc. Iar asta, dragii mei, nu cred ca seamana cu "opritul la jumatate de drum", despre care, nu stiu de ce, voi ati tot vorbit. :)
PS: acum va las, eu ma duc sa alerg, la Hecules Maraton. Si sper sa nu "ma opresc la jumatate" :D
Weekend Placut!
tot ceea ce citim trece prin prisma gandirii noastre, prin lentilele constiente sau inconstiente pe care le purtam.
Am comentat la ceea ce a facut un declic in capul nostru. Faptul ca ai scris ceva ce a trezit ceva in noi e.. de bine:) Si, oricat de explicit ai fi in ceea ce scrii sau spui, sunt sigura ca nu intelegem exact ceea ce gandesti, simti..pentru ca nu avem cum, avem experiente de viata diferite. Suntem diferiti si asta e minunat!:D
si cu asta, eu am incheiat abaterea de la subiect:) seara frumoasa!
Trimiteți un comentariu