"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 1 septembrie 2008

Întotdeauna este prea devreme să renunţi...

Focul ardea în sobă, iar lumina flăcărilor picta pe varul pereţilor, poveşti nedesluşite. Afară ningea. În acea cameră parcă uitată de lume, mirosea plăcut a fum, a lemn... iar un motan torcea, ascuns pe undeva prin întuneric. Era cald. Era bine. Cu buricele degetelor, înfiorate, imi pictam visele şi speranţele pe pielea ei caldă. Ea mă corecta, acolo unde mâna imi era prea stângace. Îi povesteam cum vom îmbătrâni unul lângă celălat. Iar ea, cu ochii închişi, se topea în îmbrăţişarea mea, plină de vise împlinite.
- "Noi avem mult noroc", i-am zis. "Suntem oameni norocoşi!"
Şi ca un mare idiot ce sunt, n-am bătut în lemn, atunci când am zis asta. Şi când te gandeşti că era atâta lemn în jur, în care puteam să bat!...

2 comentarii:

Anonim spunea...

hm, io stiam ca superstiatia zice sa bati in lemn ca sa nu se intample ceva rau:-? Sau poate e o metafora;)) eeh, oricum ar fi... :( imi pare rau..

Claudiu Crăciun spunea...

e o metafora-superstitie :)
si da, ai inteles despre ce e vorba.