"De sezon"

Imi amintesc o discutie petrecuta cu ceva vreme in urma, generata de un fapt banal. Pentru ca fusesem intrebat ce fac, raspunsesem ca ascult muzica si, pentru ca discutia se purta virtual, am trimis linkul cu melodia pe care o ascultam, asa, ca o completare a spuselor mele, nicidecum pentru a transmite sau convinge ceva. Era vorba de Nightwish - Bye Bye Beautiful. Am primit o grimasa si o expresie destul de contrariata (cel putin asa am perceput-o eu). "Cum poti asculta asa ceva?!" Si, in schimb, fara alte comentarii, am primit un link cu o alta melodie, prin care mi se aducea la cunostinta "iata ce numesc eu muzica!". Au mai fost cateva cuvinte in sprijinul a ceea ce "ar trebui sa insemne muzica" si, in link, am descoperit ceva muzica ambientala, nu mai bag mana in foc daca era Vangelis ori Enya. Ceva de gen.

N-am incercat niciodata sa sustin ca as sti "ce inseamna muzica". Stiu doar ca muzica pe care o asculti iti da o anumita stare si, cel mai important, vorbeste despre tine. "Spune-mi ce asculti, sa-ti spun ce fel de om esti (sau cum te simti la un moment dat)!"

Convingerea ca nu stiu "ce ar trebui sa insemne muzica" mi-o mentin, dar, in contextul discutiei amintite, imi permit sa spun si eu, ce inseamna muzica, pentru mine.

De fapt, sa exemplific:

Si melodia care contine cea mai fascinanta combinatie (pur intamplatoare? - ma indoiesc!), intre nume formatie (Paradise Lost), titlu piesa (I am nothing), mesaj si sunet.

Acum, o sa intrebati, probabil, de ce "de sezon"?

Cu "So fell autum rain", ori "And the rains are coming closer, Darker days ar drawing near", lucrurile par clare.

Dar toamna este un sezon al caderii.

Asa ca sensul ghilimelelor din titlu, ar trebui sa-l cautati pe undeva printre urmatoarele chestii: "Lake of tears", "So fell autumn rain, Washed away all my pain", "Solitude", "Paradise Lost", "I am nothing", si altele.

"Return of ravens"?! Pai, cand se intorc corbii? Atunci cand reapare un nou hoit, pe care sa-l devoreze. Cand ceva a murit.

Imi pare rau de tot ceea ce am fost - nu mai gasesc nimic in mine din ceea ce imi amintesc despre cel care am fost.

Dar nu regret nimic din ceea ce am devenit!

Inchei acum cu niste cuvinte pe care cineva mi le-a facut cunoscute astazi (involuntar), fara sa banuiasca cata nevoie aveam de ele: "Imi place sa cred ca n-am pierdut nimic in viata. Si daca totusi am pierdut... inseamna ca nu-mi trebuia!"

"My Dying Bride" lasam pe altadata.

__________________________________________

Update: Uitasem tocmai piesa de capatai!

Regrete

N-am fost un "pragmatic", termen foarte la modă şi azi. Şi nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util şi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.

Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nicio "nebunie" adevărată; una din acele nebuneşti îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! În vremea în care aş fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nicio nebunie, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.

Octavian Paler

Don't worry, be happy (bivuac)

Oare la câţi metri erau deasupra solului?

E fantastic să dormi "în perete"... dar să mai şi cari un intrument muzical cu tine, să te aliniezi frumos în bivuac şi să te apuci să cânţi cu atâta pasiunea, asta e de-a dreptul genial!

Câtă libertate, dezinvoltură şi poftă de viaţă aduce muntele celor în sufletul cărora reuşeşte să pătrundă!

Căci alpiniştii sunt de două feluri: unii, simpli sportivi, iar alţii pătrunşi complet de spiritul, pacea, perfecţiunea, puritatea, echilibrul şi, de ce nu, modestia înălţimilor. Şi doar cei din a doua categorie pot fi consideraţi, în opinia mea, iubitori de munte, oameni de munte, de la care poţi avea aşteptări mult mai multe decât de la un fotbalist.

PS: (pentru cunoscători) sper că se observă că au cort de bivuac marca Black Diamond. Un brand de care, de ceva vreme, m-am îndrăgostit. Pentru că îmi împlineşte cu generozitate orice aşteptare.

Recomand şi: Munţii din ochii mei

Cât de plini de viaţă sunt oamenii ăştia!

Iiii-ha!

Sâmburele îndoielii, încolţeşte!

În ultima vreme, nu ştiu de ce, amintiri din trecut tot năvălesc peste mine. Şi nu vin aşa, în treacăt, ci dau buzna ca bolovanii unei viituri peste o construcţie amărâtă.

Una din aceste amintiri a apărut busc în viaţa mea, mai limpede decât o simplă senzaţie. E o amintire veche, prăfuită, dar clară, adânc întipărită în subconştient.
Cineva, vorbind despre mine, amintea că sunt fiul unei femei şi al unui bărbat, pomenind numele părinţilor mei. Eram mic pe atunci. Dar îmi amintesc tulburarea care m-a încercat, iar această tulburare e încă vie, ca un fier încins în conştiinţa mea. De ce?! Păi... pentru că eu, în tinereţea mea fragilă, visam că însemn mult mai mult de atât.

Iar acele cuvinte simple, care aminteau fără drept de apel originea şi provenienţa mea, au avut asupră-mi un impact suficient de puternic pentru a doborâ o statuie de pe piedestalul ei.

Acum, însă, o altă senzaţie începe să încolţească în sufletul meu. Mă bate un gând ciudat, cum că ar putea fi posibil să însemn mai puţin chiar decât fiul unui bărbat şi al unei femei...