Atingerea catifelata a pielii mi-a ramas intiparita in degete, ca si gustul sarat de pe buze, ca si atingerea dulce si putin aspra a vinului in cerul gurii... iar aburii diminetii, copacii fara frunze, norii de pe cer, racoarea, cantecul pasarelelor, nu-mi pot spune mai mult decat imi spunea zambetul tau, parfumul trupului tau semigol si aproape adormit. Ce bine e sa iti incepi asa dimineata!
Cat de indepartate imi par acum, astfel de dimineti.
De multe ori simtim ca ne lipseste ceva, nu stim ce, dar ii ducem cumplit dorul. Oare asa sa fie? Dorul e o lege a firii?
Gabriela Melinescu vorbea despre acest sentiment unic:
"Tanjesc florile salbatice de munte dupa florile salbatice de campie? Tanjesc cei ce traiesc in aer dupa cei ce traiesc in apa? Toata lumea aceasta pare sa fie un blestem, unde semintele tanjesc dupa seminte, pana ce dorul insusi se stinge in izvorul originar al dorului.
Sau e doar un sentiment iluzoriu – sufletul tanjeste dupa lucruri ce nu-i sunt cu putinta a fi atinse in conditia umana, dar nu realizeaza si viseaza sa-si depaseasca conditia? Sa fie oare adevarat ca nu putem fi fericiti? Ca mereu vom purta in noi un "e loc si de mai bine"? Nu, nu cred. Stiu asta, pentru ca atunci cand am deschis portofelul sa platesc biletul la microbuz, in acea dimineata torida de vara, n-am mai gasit in sufletul meu „loc si de mai bine".
Miercuri. Deja te intrebi ce va fi in week-end? Incepem sa numaram zilele pana atunci, fie ca avem planuri, fie ca nu.
Sa nu te indoiesti ca nu te-as imbratisa vreodata cu drag, oriunde te-as prinde: munte, mare, oras prafos si infect, acasa... pentru tot ce esti tu, pentru tot ce-mi dai, pentru tot ce descopar in tine cu surprindere si alteori cu furie, pentru dimineti senine, pentru…
Si ce mult as vrea sa te pot prinde chiar acum, sa smulg hainele de pe tine si sa…
Formula diminetii de miercuri este 1 + una = 1
Iar zambetul se intinde pe toata suprafata pamantului…
