Maine!...

Cat de goala, cat de searbada si fara rost este aproape fiecare zi traita! Cat de putine urme lasa! Cat de absurd, cat de prosteste s-a scurs ceas cu ceas!
Si cu toate acestea, omul vrea sa traiasca; tremura pentru viata lui, isi pune nadejdea in ea, in el, in viitor... O, cate fericire asteapta el de la viitor!
Dar de ce isi inchipuie el oare ca celelalte zile, cele care vor veni de acum inainte, nu vor fi la fel cu cea abia trecuta?
Dar nici nu-si inchipuie macar. Nu-i place sa judece si bine face.
"Maine, maine!" se mangaie el, pana cand acest "maine" il culca in mormant!
Ei, si odata in mormant, fireste, nu mai stai sa judeci!

O amintire...

Era vara. Era pe vremea cand toate vacantele mi le petreceam la tara. Ma intorceam de la camp. Cainele alerga inaintea mea.
Deodata el si-a incetini pasii si a inceput sa se furiseze ca atunci cand adulmeca un vanat.
M-am uitat drept inainte pe drum si am vazut un pui de vrabie, cu cioc galben si pufulet pe cap. Cazuse din cuib (vantul clatina puternic copacii de pe margine) si acum sedea nemiscat, cu aripioarele-i desfacute neputincios.
Cainele s-a apropiat incet, cand deodata a izbucnit dintr-un copac invecinat o vrabie batrana cu pieptul negru, care a cazut ca un pietroi in fata botului sau si cu penele zburlite, schimonosindu-se, tipand disperat, jalnic, a topait de doua ori in fata gurii ranjite, cu dintii ascutiti.
Se repezise sa salveze, sa acopere puiul... dar tot trupusorul ei micut tremura de groaza, glasul i se salbaticise, ragusise, rasuflarea i se taia: ea isi jertefea viata!
Ce monstru trebuia sa-i para cainele! Si totusi, n-a putut sa ramana pe creanga ei, sus, in siguranta... O putere mai tare ca vointa ei o smulsese de acolo.
Cainele s-a oprit, a dat inapoi... Se vedea ca si el recunostea aceasta putere. M-am grabit si eu sa-mi strig cainele si tinandu-l (pentru orice eventualitate), m-am indepartat plin de veneratie. Ma simteam plin de veneratie pentru acea mititica, eroica pasare, pentru dragostea ei plina de avant.
Se pare ca iubirea este mai tare decat moartea si decat groaza mortii. Numai datorita iubirii dainuieste si merge inainte viata.

Scop

Buna mi-a fost ziua, noaptea poate cobora... pe ritm Led Zeppelin!

De ce? Oamenii intotdeauna vor sa stie de ce. Curiozitatea din ce in ce mai crescanda ne determina sa intrebam, lasandu-ne astfel uneori fara bucuria de a descoperi singuri. Caci e mai placut sa descoperi singur care este ratiunea pentru care unele lucruri se intampla, sau scopul pentru care unele lucruri sunt facute, decat sa iti spuna altcineva. Iar motanul meu e cea mai buna dovada in acest sens: niciodata nu se atinge de mancare atunci cand ii punem in vasul lui, ne trateaza cu un vadit dispret sa nu credem cumva ca el e dependent de noi si mananca doar cand are el chef (regula: nu vine niciodata atunci cand il chemi, ci doar cand si daca vrea el), insa daca gaseste el un bob de mancare pe jos, murdar si prafuit, plin de bucurie il devoreaza pe loc, deoarece pe acela l-a gasit el, nu i-a fost oferit. Sa aiba vasul plin cu carnea cea mai frageda, nu se va compara in nici un caz, pentru el, cu musca aceea pe care dupa eforturi crancene a reusit el singur sa o prinda. Abia dupa ce o savureaza in liniste, miroase circumspect si mancarea oferita moka de noi.

Dar sa revenim. Care e scopul? Oamenii nu sunt deprinsi sa-l descopere singuri, vor sa li se spuna, sa li se explice care este scopul unei actiuni sau a unei fapte. Stiu asta, pentru ca si eu sunt tot om.

Care e scopul acestei pagini? Desi momentan se afla in stadiul de inceputul-inceputului, totusi exista cativa curiosi care s-au uitat pe aici. Si asta, sincer, ma bucura mult. Negasind insa mare lucru, m-au intrebat: Ce e cu aceasta pagina?

Este pagina mea personala de pe internet. Va fi pagina mea, va fi jurnalul meu, va fi agenda mea... Aici voi posta ceea ce si daca voi simti nevoia. Nu scriu aici pentru ca vreau sa zgudui sau sa impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lasa sa se piarda ceea ce se afla in mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici imi vor arata calea pe care am mers. Voi povesti poate fapte, poate intamplari, lucruri traite, poate uneori voi descrie stari sufletesti, poate voi povesti ceva ce am vazut sau auzit si mi-a placut, voi pune si poze, si orice ma reprezinta sau vorbeste despre mine. Va fi o pagina plina (sper eu) de trairi, de aventura, de munte, de sentimente, de prietenie, de petreceri, de vise si melancolie, de realitate, de rasarituri si apusuri, de tot ceea ce am trait si voi trai. Text si imagine.

Si pentru fiecare lucru postat, va exista posibilitatea de a se posta un comentariu de catre orice vizitator al paginii, de catre orice cititor.

Amintiri. Dulci amintiri dintr-o viata plina. Nu neaparat frumoasa, dar nici urata, insa cu adevarat plina! Ce dor imi e de pisoii din imagine. Ei raman pentru mine emblema unui camin fericit, unde e loc si pt ei, unde s-ar putea juca in voie. Au fost luati de pe strada, iar poza este facuta la mine in camera, cand, simtindu-se lipsiti de griji, se jucau tot timpul cat nu mancau sau nu dormeau. A trebuit de-a lungul timpului sa le tot schimbam caminul... Acum stiu doar ca cel negru a disparut, iar de celalat nu mai stiu nimic, nu mai stiu daca este sau nu acolo unde l-am lasat. Ce dor imi e de ei... Ce frumoase erau acele clipe! Dar niciodata trecutul nu poate concura cu ceea ce ne asteapta. Trecutul ne invata doar sa nu ne multumim cu putin, pentru ca mereu putem primi mai mult.

„Suntem nevoiti sa strabatem atata mocirla si absurditate pana sa ajungem acasa, si n-avem nici o calauza, singura noastra calauza e dorul de casa!” Aceasta pagina va contine repere din drumul meu spre ideea de om. Drum pe care il voi strabate cu bucurie si curiozitate, uneori sovaind, alteori sigur pe mine, tinand-o insa mereu strans de mana...

...

Ultimul lucru pe care l-a creat Dumnezeu a fost femeia. Dupa aceea nu a mai creat nimic... Pana si El a inteles ca ceva mai gingas, mai pur, mai frumos, mai reusit decat femeia nu ar mai putea crea!
Urmatoarele cuvinte apartin lui Audrey Hapburn, care a fost rugata sa divulge secretele frumusetii ei.

* “Pentru buze frumoase, vorbeşte folosind cuvinte pline de bunăvoinţă.”

* “Pentru ochi frumoşi, descoperă binele din oameni.”

* “Pentru a avea o siluetă de invidiat, împarte-ţi hrana cu înfometaţii.”

* “Pentru un păr frumos, lasă un copil să se joace cu el sau sa-şi treacă degetele sale prin acesta măcar o dată pe zi.”

* “Pentru echilibru sufletesc, caută cunoaşterea ca să nu fii niciodată singură.”

* “Oamenii, mai mult decât lucrurile, trebuie să fie îngrijiţi, readuşi la viaţă, vindecaţi şi răscumpăraţi; nu îndepărta pe nimeni niciodată de tine.”

* “Aminteşte-ţi, dacă vreodată ai nevoie de o mână de ajutor, o vei găsi întotdeauna în continuarea braţului tău. Pe măsură ce te maturizezi, vei descoperi că ai două mâini, una pentru a te ajuta pe tine, cealaltă pentru a-i ajuta pe ceilalţi.”

* “Frumuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, înfăţişarea pe care o are, sau modul în care îşi piaptănă părul. Frumuseţea unei femei este în ochii ei, deoarece aceştia sunt intrarea către inima ei, locul unde sălăşluieşte dragostea.”

* “Frumuseţea unei femei nu rezidă în frumuseţea feţei, căci adevărata frumuseţe a unei femei este oglindită în sufletul ei. În ocrotirea pe care cu afecţiune o oferă, în pasiunea pe care o arată.”

* “Frumuseţea unei femei creşte cu trecerea anilor.”

Iar daca forta fizica nu le caracterizeaza pe femei, este tocmai pentru ca nu au nevoie de ea. Acolo unde forta poate doar sa distruga, delicatetea poate sculpta.

Forta fizica ne-a fost lasata noua, barbatilor, insa nu pentru a o folosi impotriva celor mai slabi (cum fac majoritatea barbatilor), ci pentru a-i ocroti pe cei lipsiti de aparare.

Iti doresc fericirea pe care o visezi si fie ca vremea vietii tale sa fie la fel de senina ca si chipul tau atunci cand zambesti...